Blog

Potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 169 alin 1 din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar, ori creditorii societății debitoare au dreptul de a formula o cerere de atragere a răspunderii administratorului.

În considerentele cererii de atragere a răspunderii, administratorul/lichidatorul judiciar, ori creditorii urmăresc acoperirea pasivului societății din patrimoniul personal al administratorilor, drept consecință a comiterii faptelor ilicite prevăzute limitativ la art. 169 alin 1 din Legea nr. 85/2014 de către organele de conducere.

În cele ce urmează vom analiza instituția răspunderii administratorului din perspectiva naturii juridice a acesteia, în sensul în care răspunderea organelor de conducere este caracterizată în jurisprudența relevantă în domeniu ca fiind o răspundere specială, ce împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale.

În sensul în care instanțele de judecată rețin că răspunderea administratorului este una specială care împrumută din caracterele răspunderii civile delictuale, amintim Decizia civilă nr. 591/31.03.2026 pronunțată de Curtea de Apel București.

Ipoteza menționată este argumentată în cuprinsul Deciziei civile nr. 591/31.03.2026 pronunțată de Curtea de Apel București, care, după cum vom arăta, este o decizie de referință în materia răspunderii administratorului societății pentru intrarea în insolvență a societății.

Motivul pentru care Decizia amintită este una de referință pentru materia atragerii răspunderii administratorului este faptul că instanța de judecată s-a pronunțat în privința naturii răspunderii administratorului ca fiind una specială, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, iar nu  în baza elementelor răspunderii contractuale care ar fi analizată prin prisma încălcării  raporturilor contractuale dintre administrator și societate, și mai cu seamă cu privire la condițiile de atragere a răspunderii administratorului, având în vedere condițiile atragerii răspunderii civile delictuale.

Astfel, forma de răspundere reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din contractul de mandat încheiat între organele de conducere și societate, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală.

Cum în mod corect reține și Curtea în decizia pronunțată, deoarece răspunderea organelor de conducere este una care împrumută caracterele răspunderii civile delictuale, în argumentarea cererii de atragere a răspunderii organelor de conducere, administratorul/lichidatorul judiciar, ori creditorii, trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă, în raport cu fapta ilicită posibil imputabilă reprezentantului legal, a următoarelor condiții ale răspunderii civile delictuale:

• existența unui prejudiciu;
• o faptă ilicită a unei persoane;
• existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei şi prejudiciu;
• fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție.

În plus, pentru a atrage incidența unui caz din cele precizate la art. 169 alin 1 din Legea nr. 85/2014, ca temei a atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului, nu este suficientă simpla invocare a textului de lege, ci și dovedirea îndeplinirii condițiilor mai sus menționate.

Suplimentar, legiuitorul instituie prin dispozițiile art. 169 ale Legii nr. 85/2014 alte două condiții:

• persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere,
• faptele enumerate în dispozițiile art. 169 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.

Astfel, administratorul/lichidatorul judiciar, ori creditorul care promovează o acțiune de atragere a răspunderii administratorului pentru intrarea în insolvență a societății este ținut să probeze fiecare fapt în parte, respectiv care este fapta ilicită dintre cele prevăzute la art. 169 alin 1, care este prejudiciul concret și legătura dintre cele două și vinovăția cu care ar fi comis administratorul fapta/faptele ilicite.

Așadar, administratorul/lichidatorul judiciar, ori creditorul care promovează o acțiune de atragere a răspunderii organului de conducere pentru intrarea în insolvență a societății nu este suficient să menționeze general faptul că solicită atragerea răspunderii în baza art. 169 alin 1 lit. a)-h) din Legea nr. 85/2014, ori că simpla starea de insolvență a societății debitoare este cauzată de administratorul societății, întrucât raportul contractual materializat prin contractul de mandat dintre societate și administrator nu conduce la existența prezumției de vinovăție a administratorului pentru faptele ilicite prevăzute de art. 169 alin 1 din Legea nr. 85/2014.

Anularea codului de TVA constituie o măsură administrativ-fiscală cu consecințe majore asupra activității unei societăți, întrucât conduce la pierderea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată și poate afecta în mod direct continuitatea activității economice.

După impunerea unor taxe și impozite din ce în ce mai mari, anul 2026 vine nu numai cu cote mai mari de impozitare, ci și cu măsuri suplimentare ale organelor fiscale prin care se urmărește o mai bună colectare a taxelor, chiar dacă acestea se realizează prin emiterea unor decizii de impunere emise din oficiu.

Noua modalitate prin care statul intenționează să obțină mai mulți bani la bugetul de stat este luarea în vizor a societăților cărora în ultimii ani li s-a anulat codul de TVA.

Concret, în situația în care  ANAF a constatat neconformități în conduita fiscală a unei societății și a dispus anularea codului de  TVA, fără ca anticipat să informeze societatea vizată de o asemenea sancțiune, în sensul că aceasta în continuare are obligația de a colecta TVA-ul pentru a-l vira la bugetul de stat, după trecerea a mai multor ani de la aplicarea acestei sancțiuni, are posibilitatea de a calcula cuantumul TVA-ului pe care societatea ar fi trebuit să-l colecteze chiar și dacă i s-a anulat codul de TVA.

Anularea codului de înregistrare în scopuri de TVA reprezintă una dintre situațiile des întâlnite în care o societate poate să fie adusă într-o situație de colaps fără ieșire, prin stabilirea din oficiu de către ANAF a TVA-ului pe care societatea ar fi avut obligația de a o colecta în ultimii ani de activitate economică.

Consecințele juridice și fiscale ale acestei măsuri de anulare a codului TVA pot conduce, în mod direct, la imposibilitatea societății de a-și onora obligațiile exigibile și, implicit, la ințenția de deschidere a procedurii insolvenței societății, dacă condițiile legale sunt îndeplinite.

Concret, în cazul existenței unor datorii mai mari decât cele cărora societatea să le poată face față într-o perioadă de referință, aceasta poate beneficia de facilitățile procedurii de deschidere a insolvenței, chiar dacă debitele fiscale sunt reprezentate de stabilirea din oficiul de către ANAF  a TVA-ului pe care societatea nu l-a colectat într-o anumită perioadă.

Un aspect esențial, adesea ignorat de contribuabili, este acela că anularea codului de TVA nu exonerează societatea de obligația de a colecta și plăti TVA pentru operațiunile taxabile efectuate. Dimpotrivă, în situațiile în care activitatea economică continuă după anularea codului, organele fiscale pot proceda la stabilirea din oficiu a TVA necolectat, prin emiterea unor decizii de impunere care vizează perioade anterioare, uneori pe intervale extinse de timp. Aceste decizii sunt frecvent însoțite de accesorii fiscale, respectiv dobânzi și penalități, care sunt de natură a mări în mod considerabil cuantumul creanței bugetare.

Din perspectivă practică, nu putem să negăm faptul că stabilirea din oficiu a TVA necolectat generează o presiune financiară imediată asupra societății, mai ales într-o perioadă în care economia țării este aproape nefuncțională, mai ales ținând cont că  sumele stabilite suplimentar de organul fiscal sunt, de regulă, exigibile într-un termen scurt și nu țin cont de realitatea fluxului de numerar sau de capacitatea efectivă de plată a debitorului.

În numeroase situații, societățile ajung să se confrunte cu creanțe fiscale care depășesc cu mult activele disponibile sau posibilitatea reală de achitare, mai ales în contextul în care deciziile ANAF-ului de stabilire suplimentară a TVA-ului necolectat survine pe fondul unor dificultăți economice deja existente.

În acest context, trebuie subliniat că până  în acest moment, cel puțin legea in materia insolvenței nu sancționează societățile aflate în dificultate, ci le oferă un cadru legal de protecție și reorganizare.

Stabilirea din oficiu a TVA necolectat, în urma anulării codului de TVA, reprezintă una dintre situațiile tipice care pot conduce la apariția acestei stări de insolvență, în special atunci când obligațiile fiscale nou stabilite depășesc capacitatea de plată a societății.

Deschiderea procedurii insolvenței în asemenea situații nu trebuie privită ca un eșec al activității economice, ci ca un instrument juridic legal de gestionare a pasivului fiscal și de protejare a patrimoniului societății, cel puțin în ceea ce privește stoparea calculării accesoriilor debitului principal.

Odată cu deschiderea procedurii, executările silite individuale sunt suspendate de drept, iar creanțele fiscale, inclusiv cele reprezentând TVA stabilit din oficiu, sunt supuse regulilor specifice procedurii insolvenței. Acest mecanism permite o analiză realistă a situației economice a debitorului și oferă posibilitatea fie a reorganizării activității, fie a lichidării orgaanizate a patrimoniului, în condiții de transparență și echitate față de toți creditori.

Pentru societățile care se confruntă cu anularea codului de TVA și cu emiterea ulterioară a unor decizii de impunere pentru TVA-ul pe care nu l-au colectat, evaluarea oportunității deschiderii procedurii insolvenței trebuie realizată cu maximă atenție. Este esențială analiza caracterului cert, lichid și exigibil al creanței fiscale, a termenelor de plată, precum și a perspectivelor reale de redresare financiară. În lipsa unei astfel de analize, amânarea artificială a demersurilor legale poate conduce la agravarea situației debitelor și la atragerea răspunderii persoanelor care conduc societatea.

În concluzie, anularea codului de TVA și stabilirea din oficiu a TVA-ului necolectat reprezintă un semnal clar al apariției unei dificultăți financiare reale, care nu ar trebui să fie ignorată.

Atunci când aceste obligații fiscale fac imposibilă achitarea datoriilor la termen, este esențial ca societatea să analizeze, fără întârziere, opțiunea deschiderii procedurii insolvenței. O discuție cu un practician în insolvență poate clarifica rapid dacă această procedură reprezintă soluția adecvată pentru societatea ta, motiv pentru care recomandăm să demarați procedura de analiză, în cel mai scurt timp posibil.