Blog

Anularea codului de TVA constituie o măsură administrativ-fiscală cu consecințe majore asupra activității unei societăți, întrucât conduce la pierderea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată și poate afecta în mod direct continuitatea activității economice.

După impunerea unor taxe și impozite din ce în ce mai mari, anul 2026 vine nu numai cu cote mai mari de impozitare, ci și cu măsuri suplimentare ale organelor fiscale prin care se urmărește o mai bună colectare a taxelor, chiar dacă acestea se realizează prin emiterea unor decizii de impunere emise din oficiu.

Noua modalitate prin care statul intenționează să obțină mai mulți bani la bugetul de stat este luarea în vizor a societăților cărora în ultimii ani li s-a anulat codul de TVA.

Concret, în situația în care  ANAF a constatat neconformități în conduita fiscală a unei societății și a dispus anularea codului de  TVA, fără ca anticipat să informeze societatea vizată de o asemenea sancțiune, în sensul că aceasta în continuare are obligația de a colecta TVA-ul pentru a-l vira la bugetul de stat, după trecerea a mai multor ani de la aplicarea acestei sancțiuni, are posibilitatea de a calcula cuantumul TVA-ului pe care societatea ar fi trebuit să-l colecteze chiar și dacă i s-a anulat codul de TVA.

Anularea codului de înregistrare în scopuri de TVA reprezintă una dintre situațiile des întâlnite în care o societate poate să fie adusă într-o situație de colaps fără ieșire, prin stabilirea din oficiu de către ANAF a TVA-ului pe care societatea ar fi avut obligația de a o colecta în ultimii ani de activitate economică.

Consecințele juridice și fiscale ale acestei măsuri de anulare a codului TVA pot conduce, în mod direct, la imposibilitatea societății de a-și onora obligațiile exigibile și, implicit, la ințenția de deschidere a procedurii insolvenței societății, dacă condițiile legale sunt îndeplinite.

Concret, în cazul existenței unor datorii mai mari decât cele cărora societatea să le poată face față într-o perioadă de referință, aceasta poate beneficia de facilitățile procedurii de deschidere a insolvenței, chiar dacă debitele fiscale sunt reprezentate de stabilirea din oficiul de către ANAF  a TVA-ului pe care societatea nu l-a colectat într-o anumită perioadă.

Un aspect esențial, adesea ignorat de contribuabili, este acela că anularea codului de TVA nu exonerează societatea de obligația de a colecta și plăti TVA pentru operațiunile taxabile efectuate. Dimpotrivă, în situațiile în care activitatea economică continuă după anularea codului, organele fiscale pot proceda la stabilirea din oficiu a TVA necolectat, prin emiterea unor decizii de impunere care vizează perioade anterioare, uneori pe intervale extinse de timp. Aceste decizii sunt frecvent însoțite de accesorii fiscale, respectiv dobânzi și penalități, care sunt de natură a mări în mod considerabil cuantumul creanței bugetare.

Din perspectivă practică, nu putem să negăm faptul că stabilirea din oficiu a TVA necolectat generează o presiune financiară imediată asupra societății, mai ales într-o perioadă în care economia țării este aproape nefuncțională, mai ales ținând cont că  sumele stabilite suplimentar de organul fiscal sunt, de regulă, exigibile într-un termen scurt și nu țin cont de realitatea fluxului de numerar sau de capacitatea efectivă de plată a debitorului.

În numeroase situații, societățile ajung să se confrunte cu creanțe fiscale care depășesc cu mult activele disponibile sau posibilitatea reală de achitare, mai ales în contextul în care deciziile ANAF-ului de stabilire suplimentară a TVA-ului necolectat survine pe fondul unor dificultăți economice deja existente.

În acest context, trebuie subliniat că până  în acest moment, cel puțin legea in materia insolvenței nu sancționează societățile aflate în dificultate, ci le oferă un cadru legal de protecție și reorganizare.

Stabilirea din oficiu a TVA necolectat, în urma anulării codului de TVA, reprezintă una dintre situațiile tipice care pot conduce la apariția acestei stări de insolvență, în special atunci când obligațiile fiscale nou stabilite depășesc capacitatea de plată a societății.

Deschiderea procedurii insolvenței în asemenea situații nu trebuie privită ca un eșec al activității economice, ci ca un instrument juridic legal de gestionare a pasivului fiscal și de protejare a patrimoniului societății, cel puțin în ceea ce privește stoparea calculării accesoriilor debitului principal.

Odată cu deschiderea procedurii, executările silite individuale sunt suspendate de drept, iar creanțele fiscale, inclusiv cele reprezentând TVA stabilit din oficiu, sunt supuse regulilor specifice procedurii insolvenței. Acest mecanism permite o analiză realistă a situației economice a debitorului și oferă posibilitatea fie a reorganizării activității, fie a lichidării orgaanizate a patrimoniului, în condiții de transparență și echitate față de toți creditori.

Pentru societățile care se confruntă cu anularea codului de TVA și cu emiterea ulterioară a unor decizii de impunere pentru TVA-ul pe care nu l-au colectat, evaluarea oportunității deschiderii procedurii insolvenței trebuie realizată cu maximă atenție. Este esențială analiza caracterului cert, lichid și exigibil al creanței fiscale, a termenelor de plată, precum și a perspectivelor reale de redresare financiară. În lipsa unei astfel de analize, amânarea artificială a demersurilor legale poate conduce la agravarea situației debitelor și la atragerea răspunderii persoanelor care conduc societatea.

În concluzie, anularea codului de TVA și stabilirea din oficiu a TVA-ului necolectat reprezintă un semnal clar al apariției unei dificultăți financiare reale, care nu ar trebui să fie ignorată.

Atunci când aceste obligații fiscale fac imposibilă achitarea datoriilor la termen, este esențial ca societatea să analizeze, fără întârziere, opțiunea deschiderii procedurii insolvenței. O discuție cu un practician în insolvență poate clarifica rapid dacă această procedură reprezintă soluția adecvată pentru societatea ta, motiv pentru care recomandăm să demarați procedura de analiză, în cel mai scurt timp posibil.

Află care este responsabilitatea administratorului în procesul de lichidare al societății şi cum se poate închide o firmă cu datorii sub 50.000 lei prin ONRC

Închiderea unei societăţi comerciale presupune, în mod necesar, parcurgerea etapelor de dizolvare, lichidare şi radiere, într-un cadru strict.

Procedura de lichidare, chiar dacă este derulată pe cale voluntară, reprezintă o etapă în care responsabilitatea administratorului este una sporită, întrucât acesta trebuie să se preocupe simultan de drepturile creditorilor, patrimoniul societăţii şi să îndeplinească și obligaţia de transparenţă.

Astfel, administratorul are în continuare obligaţia de diligenţă şi de prudenţă până la finalizarea radierii. Lichidarea nu suspendă și nici nu înlătură răspunderea acestuia, ci dimpotrivă, o aduce în prim-plan, întrucât toate actele şi operaţiunile realizate înainte de închidere sunt supuse unui control mai riguros, mai ales de către creditorii interesaţi.

În ultimii ani,  sunt  din ce în ce mai multe societăţi care doresc să se radieze prin procedura de lichidare la ONRC în condiţiile în care înregistrează datorii sub pragul de 50.000 lei. De aceea, trebuie să știți că se admite închiderea unei firme cu datorii sub acest plafon – prin procedură de lichidare voluntară, fără a fi necesară deschiderea procedurii insolvenţei.

Această posibilitate reprezintă un instrument util pentru societăţile care și-au încetat activitatea şi care nu dispun de un patrimoniu semnificativ, însă apelarea la această procedură nu exonerează administratorul de obligaţia de a gestiona corect pasivul şi de a acţiona cu bună-credinţă în raport cu creditorii.

Pentru a se putea închide societatea prin lichidare voluntară, chiar şi în prezenţa unor datorii sub pragul de 50.000 lei, administratorul trebuie să se asigure că sunt respectate toate cerinţele privind informarea creditorilor, întocmirea situaţiilor financiare de lichidare, publicarea hotărârilor de dizolvare şi a declaraţiilor privind modalitatea de stingere a obligaţiilor.

Este foarte important să cunoașteți că o parte însemnată din această procedură va fi realizată de un lichidator judiciar pe care asociații vor trebui să îl desemneze pentru a se ocupa de lichidarea societății.

De asemenea, este importat de cunoscut faptul că ONRC nu verifică fondul datoriilor, dar organele fiscale şi creditorii pot contesta procedura dacă aceasta a fost folosită abuziv,prin procedura opoziției la dizolvare iar administratorul/ asociații pot fi obligați să suporte pasivul neacoperit al societății.

În mod constant, primim întrebarea privind riscurile la care se expune administratorul în această etapă a lichidării.

Legea societăţilor consacră posibilitatea atragerii răspunderii administratorului dacă acesta a acţionat în frauda creditorilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale sau cu depăşirea limitelor mandatului său.

În contextul lichidării, răspunderea poate fi atrasă din punct de vedere patrimonial, doar dacă se dovedeşte că administratorul a diminuat în mod nejustificat patrimoniul societăţii, a omis să urmărească recuperarea creanţelor sau a dispus transferuri care au afectat drepturile creditorilor, însă în cazuri singulare, instanțele de judecată au dispus în soluționarea cererilor de opoziție formulate de creditori și atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor/asociaților, chiar dacă nu exista niciun indiciu privind culpa acestora.

De aceea trebuie reținut faptul că deși legea permite radierea unei firme cu datorii mici nu înseamnă că aceste datorii dispar, ci ele pot fi recuperat ulterior prin introducerea unor  acțiuni îndreptate împotriva administratorului dacă se dovedeşte că acesta a acţionat ilicit sau cu rea-credinţă în gestionarea procedurii de lichidare.

O atenţie specială merită şi instituţia atragerii răspunderii administratorului pentru pasiv, mecanism recunoscut de Legea nr. 85/2014 în procedura insolvenţei, dar aplicabil prin analogie şi în lichidările voluntare atunci când se demonstrează o conduită culpabilă sau frauduloasă.

Chiar dacă societatea nu intră în insolvenţă şi alege calea radierii prin procedura pusă la dispoziție prin ONRC, creditorul prejudiciat poate formula acţiuni împotriva administratorului pentru recuperarea creanţei, invocând culpa în management si neconforma administrare.

Pe parcursul lichidării, administratorul trebuie să se preocupe de situaţia contabilă, achitarea datoriilor curente, încasarea creanţelor şi întocmirea documentelor care vor constitui baza radierii. Orice omisiune în această etapă poate avea consecinţe.

Dacă, de exemplu, un creditor a fost ignorat, deşi fondurile societăţii permiteau plata lui, acesta poate invoca prejudiciul suferit şi poate solicita atragerea răspunderii administratorului. În mod similar, dacă patrimoniul social a fost diminuat sau transferat fără justificare, administratorul poate răspunde personal.

Închiderea unei firme prin lichidare voluntară la ONRC, inclusiv cu datorii mici, este un instrument legal util, dar nu lipsit de exigenţe. Regimul juridic al răspunderii administratorului rămâne valabil până în momentul radierii. Prin urmare, administratorul trebuie să trateze întreaga procedură cu aceeaşi rigoare cu care ar trata o eventuală insolvenţă.

Pentru antreprenorii care doresc să închidă o firmă în 2025 prin procedura de lichidare la ONRC, mesajul central este acesta: radierea este posibilă chiar şi în cazul în care înregistrați datorii, dar responsabilitatea administratorului nu încetează odată cu depunerea cererii de radiere.

În concluzie, o procedură bine gestionată, transparentă şi complet documentată asigură nu doar închiderea societăţii în condiţii legale, ci şi evitarea unor litigii inutile, care pot submina ireversibil patrimoniul şi credibilitatea celui care a condus societatea până în ultimul ei moment juridic.

Dacă procesul este realizat cu profesionalism, radierea unei firme cu datorii sub 50.000 lei devine o soluţie legitimă, sigură şi eficientă, fără riscuri suplimentare.