Ce se întâmplă când ai un ONG pe care vrei sa îl lichidezi/dizolvi?

Dizolvarea asociațiilor și fundațiilor este un proces juridic care implică mai multe etape și întocmirea mai multor documente.

Dizolvarea sau lichidarea unui ONG, fie că discutăm despre asociații sau fundații, nu numai că  este posibilă, dar uneori e chiar și necesară.

Chiar dacă de cele mai multe ori când ne gândim la procedura insolvenței,  avem tendința de a ne gândi la faptul că această procedură s-ar aplica numai în cazul societăți  comerciale care în  desfășurarea activităților economice ce ar fi trebuit să fie producătoare de profit, dar care de fapt, nu merg bine, dau faliment sau care se reorganizează din cauza dificultăților economice, de fapt nu doar societățile comerciale pot să fie falimentare, ci și  organizațiile non-guvernamentale (ONG-urile) pot trece printr-o procedură similară cu cea aplicabilă în cazul societăților comerciale aflate în dificultate financiară.

Chiar dacă în cazul ONG-urilor,  scopul înființării nu este obținerea de  profit ca în cazul societăților comerciale, ci binele comun, și ONG-urile au un început… dar și un posibil sfârșit.

Da, și ONG-urile pot fi dizolvate. Dar nu la fel ca societățile comerciale.

ONG-urile – fie că vorbim despre asociații sau fundații – sunt entități juridice, iar în ochii legii, acest lucru vine cu o serie de responsabilități. În anumite situații, ele pot ajunge în punctul în care activitatea lor încetează  fie că și-au atins scopul pentru care au fost înființate, fie tocmai pentru că scopul nu a fost atins. Totuși, dizolvarea unei organizații non-profit nu se întâmplă prin simpla voință a fondatorilor, ci este necesar să se urmeze o procedură clară, reglementată legal, care trebuie urmată cu seriozitate și responsabilitate.

Când poate fi dizolvat un ONG?

Un ONG poate fi dizolvat într-una dintre următoarele cazuri:

-Când scopul pentru care a fost constituit ONG-ul nu mai poate fi îndeplinit;

– Când fondurile ONG-ului s-au epuizat și astfel, nu se mai poate susține activitatea sa;

– Prin hotărârea instanței (de exemplu, dacă asociația a devenit inactivă sau sunt încălcate prevederile legale);

– Prin decizia membrilor fondatori, când aceștia consideră că organizația și-a încheiat misiunea, îndeplinindu-și scopul pentru care a fost constituit.

Dizolvarea nu înseamnă dispariție instantanee.

În cazul în care s-a hotărât în condițiile arătate mai sus, dizolvarea ONG-ului fie voluntară, fie prin instanță, se procedează la lichidarea propriu-zisă a ONG-ulu. Spre deosebire de societățile comerciale, care în timpul lichidării pot avea datorii față de creditorii săi, ONG-urile au o regulă specială și anume, faptul că  acestea vor trebui să își stingă întreg pasivul iar activul rămas, nu va reveni  membrilor/fondatorilor, ci va fi redirecționat către un alt ONG care a fost constituit într-un scop similar celui ce face obiectul dizolvării.

Cum arată concret procedura?

  1. Decizia de dizolvare – se ia de regulă în adunarea generală a membrilor (pentru asociații) sau de către consiliul director (pentru fundații), apoi această decizie se înregistrează în registrul special al instanțelor de judecată.
  2. Numirea lichidatorului – este acel profesionist care se va ocupa efectiv de procedura de lichidare și pe care îl poți găsi la doar un clic distanță accesând www.ofertelichidatori.ro  unde găsești o gamă variată de lichidatori judiciari care își desfășoară activitatea profesională pe teritoriul României.
  3. Lichidarea propriu-zisă – se plătesc datoriile înregistrate de ONG, se încheie contractele, se valorifică bunurile, se întocmesc rapoartele necesare în procedura dizolvării
  4. Stabilirea destinației finale a patrimoniului – se decide unde vor fi direcționate bunurile/veniturile rămase ca urmare a dizolvării ONG-ului și se procedează la transferul efectiv al acestor active către o altă organizație non-profit, aleasă prin hotărârea de dizolvare.

Concluzionând,

Chiar dacă dizolvarea unei organizații non-profit poate suna dureros, mai ales când vorbim despre o cauză frumoasă, e important să știm că și acest proces face parte din viața unei entități juridice. Iar atunci când se încheie cu responsabilitate și cu grijă față de misiunea inițială, dizolvarea unui ONG nu e un eșec, ci poate fi o încheiere demnă, lăsând loc altor inițiative să ia naștere, să beneficieze de energia noastră și să crească.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">HTML</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Scrie-ne pe WhatsApp!